Fiecare perioadă istorică a avut vizionarii ei. Unii au abordat și au revoluționat domeniul științelor exacte, alții au influențat progresul industriei, au determinat evoluția unor științe. Și-au pus amprenta asupra modului în care s-a dezvoltat spiritualitatea sau au căutat să facă dovada voinței și îndrăznelii de a atinge extreme geografice, necucerite până la ei.

Pentru influența determinantă pe care au avut-o asupra lumii în care au trăit, eu i-am considerat pe toți inventatori. Fără ei, azi am fi fost încă în așteptarea cuiva care să descopere și să ne învețe stăpânirea focului, rostogolirea roții, curentul electric, motorul cu ardere internă sau modul în care să ne luptăm cu bolile.

Inspirația, înțelepciunea, curajul, tenacitatea și însușirile personale deosebite, de cele mai multe ori într-o formă conjugată, le-au adus acestora recunoașterea a – cel puțin – generației și vremurilor în care au trăit. Modul de lucru și/sau rezultatele muncii lor au inspirat următoarele generații de inventatori și au stat la baza unor descoperiri care au condus omenirea către ceea ce este în acest moment.

În mod cvasi-unanim, inventatorii au avut ca punct de plecare necesitățile, progresul și – mai ales – datul social caracteristic perioadei în care au trăit. Progresul societății, posibilitățile de comunicare și interconectarea caracteristice perioadei istorice pe care o parcurgem, face ca invențiile să se manifeste în domenii care odinioară nici nu existau.

Dacă în cartea sa, ”Avuția în mișcare” (la care am mai făcut referire și în postările anterioare), Alvin Toffler anticipa apariția și dispariția unor profesii ca urmare a modificării și diversificării economiilor statelor (futurologul în cauză constata că necesitatea a determinat apariția unui specialist care să stabilească, în funcție de conținutul și de natura conținutului de vegetale, câte găuri trebuie date în punga de plastic pentru ca plantele pe care le conține să nu se degradeze prin uscare sau ca urmare a condensului), realitățile etapei pe care o parcurgem nu doar confirmă, ci și susțin și extind aria profesiilor nou apărute. La una dintre ele doresc să mă refer în continuare: inventatorii de monede!

Nu doresc aici să fac apologia apariției monedei, la momentul istoric care a determinat ”inventarea” acesteia, la perioada la care s-a impus trecerea la moneda fiduciară ori la disputa lingvistică legată de modul de folosire a cuvântului ”monedă” (instituțiile din domeniu sunt ”monetare”, făcându-se astfel o legătură istorico-lingvistică cu templul Iunonei Moneta din Roma, unde se băteau monedele) – dispută tranșată fără echivoc de DEX în favoarea ”monedei”, cât mai ales să atrag atenția la apariția unei noi generații de ”inventatori”.

În esența lor, ”inventatorii” sunt (sau ar trebui să fie) nu doar ingenioși, ci și de bună-credință și altruiști. Dacă, din punct de vedere al bunei-credințe, modul în care este folosită invenția poate face diferența dintre ce și-a dorit inventatorul și ce a obținut după folosirea ei într-un anumit fel (dinamita lui Nobel poate fi un bun exemplu), în ceea ce privește altruismul, lucrurile pot comporta anumite discuții, în special în referire la acei ”inventatori” ai vremurilor pe care le parcurgem și la care intenționez să fac referire: ”oportuniștii”.

Oportuniștii au existat din cele mai vechi timpuri. Îndrăznesc să cred că ei au apărut odată cu specia noastră, atunci când cei mai leneși dintre oameni și-au dat seama că – speculând buna-credință, ”slăbiciunile” modului de organizare ori vanitatea sau prostia altora – sistemul lor digestiv poate fi alimentat mai mult, cu un efort fizic mai mic pentru ei.

De atunci, metodele oportuniștilor s-au ”șlefuit” permanent, adaptându-se la vremurile istorice și urmărind obiective diferite, dar toate subsumate aceluiași scop: ”să le fie lor bine”. Indiferent că au picurat vorbe dulci sau venin în urechi receptive la o așa manipulare, că au amenințat, șantajat, mituit, mințit, forțat sau s-au dedat la delațiuni abjecte, oportuniștii au urmărit, și – din nefericire – uneori au și obținut, atingerea acestui scop

Or fi oportuniștii necesari în societate? Pot fi ei trântorii care țin în gardă albinele lucrătoare sau viermii care trăiesc pe un organism viu și îl determină pe acesta să ia măsuri pentru a se apăra sau pentru a-i înlătura? Dacă există dintotdeauna, ar trebui să ne deranjeze?

Nu știu dacă simplul fapt că există ar trebui să ne deranjeze. Răul pe care îl fac, în schimb, poate constitui un temei suficient pentru a urmări izolarea și înlăturarea lor. Modul perfid în care oportunistul se face ”unul de-al nostru”, jurând credință – până este acceptat – valorilor pe care ulterior le va sfida, îl face o persoană abjectă. Nici un oportunist nu este un singuratic luptător pentru o cauză! Obiectivul lui este să „sugă” din munca celor care cred într-o cauză.

Pe lângă modul pervers în care se infiltrează, cangrenând tot ce atinge, oportunistul mai cauzează două mari deservicii familiei sociale care a făcut greșeala să-l primească: afectează (de multe ori iremediabil) armonia locului său de muncă și produce lehamite celor care vor rezista din ce ]n ce mai greu tentației de a deveni, la rândul lor, oportuniști.

Incapabil să-și privească obiectiv realizările și comportamentul, oportunistul devine ridicol, crezând că mediul în care trăiește îl percepe așa cum vrea el să arate: deștept, frumos, amabil, puternic etc. Dacă soarta nedreaptă l-a adus și într-o funcție în care, deși incapabil să o onoreze cu prestații pe măsura încrederii care i s-a acordat, se crede ”buricul Pământului”, adulațiile subordonaților sensibili la agresiunile sale îl vor face să-și dorească mai mult. Pentru că asta este o altă caracteristică a oportunistului: niciodată nu este sătul!

Fideli principiilor asocierii celor care au (sau nu) aceleași valori în care (nu) cred și indiferent de domeniul în care activează, oportuniștii se găsesc între ei. Se caută și se sprijină, recunoscându-se după lipsa de valoare a principiilor și acțiunilor lor, după modul alunecos în care înțeleg să comunice cu alții (lucrurile tranșante se pot întoarce împotriva lor), după modul personal în care interpretează și diriguiesc situațiile care nu convin intereselor lor sau celor ale acoliților lor, după modul în care mistifică adevărul și după duhoarea pe care – în ciuda folosirii de parfumuri scumpe – specimenele de acest gen o lasă în urma lor.

I-am numit ”inventatori” nu pentru a aduce atingere imaginii ori prestigiului de care se bucură această categorie de oameni (care concură la binele social prin eforturi pe care le pun în slujba societății) – și cărora le cer scuze pe această cale pentru asocierea (necesară per-a-contrario) dintre ei și oportuniști, ci pentru că eforturile, ingeniozitatea, determinarea, resursele și timpul alocat de oportuniști pentru a obține și a-și consolida avantajele de mucava sunt atât de mari, încât sunt, indubitabil, demne de o cauză mai bună (cum este cea a inventatorilor adevărați).

Din nefericire, oportuniști sunt peste tot unde este ceva de ”supt”, la adăpostul unei imagini/poziții care le poate ascunde (cred ei) incompetența. Își doresc bogăție, imagine, sinecuri, putere și să aibă acces la orice resursă care îi poate conferi o poziție privilegiată. Pot fi găsiți peste tot, în structurile asociative, în instituțiile de stat, în firmele private, ajungând până la a ne invada și viața personală (dacă, repet, asta este în interesul lor). Lipsa de valori și spoiala din pregătire (deși se cred ”docți”) îi face mitocani în comunicare și agresivi în comportament, dar și lingăi – cu performanțe greu de egalat, atunci când interesul lor o cere.

Am cunoscut astfel de specimene. Mulți i-ați cunoscut, ca și mine (pe aceiași sau pe alții). Cu toții i-am remarcat și i-am tolerat uneori, în lipsă de pârghii eficiente prin care să-i așezăm acolo unde le este locul.

Unii dintre ei continuă să pozeze, cu naivitatea specifică statutului pe care și l-au căpătat, în ”inventatori de monede”.

În istorie vor intra cu valoarea reală pe care o au: oportuniști de doi bani!

Categorii: Blog

4 comentarii

Adrian · 8 ianuarie 2018 la 6:41

Touche!!!
Nota traducătorului :Atins!
😊

Gabrielle · 9 ianuarie 2018 la 15:51

Bine spus, domnule Liviu Dumitru! Îmi place articolul. Oportuniștii au caracteristici comportamentale – funcționale, până la un punct – psihopate. Au un șarm superficial, cu care induc în eroare pe cei neavizați, speculează slăbiciunile altora, folosindu-le în interes personal meschin, au scrupule morale până la piciorul broaștei, sau deloc etc. Au ceva și din tulburarea de comportament narcisistă, pentru că, își doresc cu ardoare să fie remarcați, apreciați, iubiți, cu unicul scop de a ajunge în vârful piramidei (piramida, putând fi orice, dacă are în vârf niscaiva putere), cocoțându-se pe spinarea/munca altora şi profitând de “momentele lor bune”. Din păcate, vremurile sunt ca oamenii sau oamenii fac vremurile pe care le merită, “după chipul și asemănarea lor”. Aşa cum ați spus, oportunismul există de când lumea, aș adăuga eu, chiar înainte de a fi omul conștient de existența sa (cel mai mare oportunist este Lucifer, deformatorul binelui). Însă, în vremurile actuale, ca aproape toate derivatele răului şi oportunismul tolerat și-a subțiat masa grosieră și cu greu se diferențiază în societate. Priviți la politica lumii în general, la principiile de funcționare care stau la baza marilor corporații, la mișcările pentru impunerea unor noi standarde în viaţa socială, total nefirești de altfel etc. Toate au un numitor comun: oportunismul. Nu mai departe, priviți la reclamele Tv şi la panourile publicitare. Orice cumpărătură, de la cea mai banală, până la o investiție consistentă, este prezentată ca fiind o OPORTUNITATE, pentru că altfel, ar fi neinteresantă.
Şi existența oportuniștilor este proniatoare, pentru că nimic din ce există în lume nu este lăsat la voia întâmplării. Dacă nu ar fi fost oportuniștii, atunci cum am fi recunoscut, de exemplu, inventatorii despre care ați făcut vorbire? Omul recunoaște binele și frumosul, prin antiteză cu răul și urâtul.
Aşa cum albinele lucrătoare rămân fidele rostului lor, acela de a fi harnice, indiferente la lenea obstructivă a bondarilor, așa și omul de bună credință și muncitor, ar fi de dorit să își păstreze eleganța caracterului, chiar dacă se vede ținta atacurilor oportuniste.
În fond, grâul și neghina cresc împreună până la un timp…așa că, hai să ne muncim, pentru ca timpul să nu ne surprindă de partea buruienilor. Doamne ajută şi să auzim numai de bine!

IC · 11 ianuarie 2018 la 15:25

,,Lumea în care pătrundem cu paşi mari este atât de diferită de experienţa noastră trecută, încât trebuie să admitem că toate speculaţiile noastre psihologice sunt foarte nesigure. Este absolut clar că forţe puternice acţionează convergent asupra caracterului nostru social,,- Alvin Toffler în Al treilea val-

Daca tot dam citate din autori pe care nu i-am citit, dar dau bine la vulg, ar trebui sa vorbim putin si despre inoportunisti. Cunosc un ,,clasic in viata`care, pentru a parveni in societate, si-a plagiat teza de doctorat. Si pe timpul cand era Demiurg, adica sef de inspectorat, fiecare inscris oficial pe care il semna, obligatoriu trebuia sa cuprinda , la sfarsit, sintagma de doctor Dupa aparitia, in presa, ca lucrarea e plagiata, ca e verificata de CNADTCU si de Parchetul General, inoportunistul-oportunist, in mod antagonic, a revenit la normalitate.

Acelasi inoportunist, mutat intre timp, disciplinar, ca director a unei scoli de politie, pt a ghida viitorii politisti in tehnici moderne de a eluda legea, in CV-ul postat pe site-ul institutiei, uita sa mentioneze ca a fost mutat disciplinar, pe o perioada de 6 luni la centru Chinologic Sibiu, unde, sub indrumarea marelui analfabet Caragea( a nu se confunda cu ciuma), in oportunitatea sa, avand o vasta pregatire de viata, a predat tehnici inoportune de imperechere a cainilor de serviciu.

C-am atat, momentan, despre inoportunistii ajunsi peste noapte oportunisti,

http://www.cnatdcu.ro/wp-content/uploads/2016/12/Sesizare-nr.-2966-din-16.11.2016.pdf

http://www.scoalapolcj.ro/echipa_manageriala_files/CV%20Liviu%20DUMITRU%20nov%202017%20-%20semnat.pdf

http://hunedoaralibera.ro/seful-ipj-hunedoara-mutat-la-scoala-de-agenti-din-cluj-napoca/

    Liviu Gabriel Dumitru · 23 ianuarie 2018 la 11:36

    Bună ziua, domnule/doamnă… ”Ionescu”!
    Am spus ”Ionescu” așa… generic(?!), pe de o parte pentru că rimează cu adresa de email de la care mi-a fost trimis mesajul (adaescu34@yahoo.com), iar pe de altă parte pentru că e de preferat să vorbești cu cineva căruia poți să i te adresezi (așa cum ai făcut dumneata cu mine) deși varii considerente (teamă, lașitate, rușine) te-au făcut să nu îți dai identitatea reală.
    Un astfel de mesaj mă face să îmi crească încrederea în mine și în demersul meu de a scrie, pentru că, e clar, lumea nu mă cunoaște. Ceea ce nu deslușesc eu (deocamdată) este ce te-a determinat să-mi scrii…?
    Faptul că mă urmărești ar trebui să mă onoreze. Faptul că o faci dintr-o răutate (care răzbate din tot conținutul mesajului) mă face să cred că nu mă cunoști. Nici măcar după ce m-ai ”citit” (pe blog).
    Așadar, stimate ”Ionescu”,
    Mesajul trimis pe adresa de corespondență a blog-ului pe care îl administrez este plin de greșeli (atât de formă, cât și de fond). Creștinescul demers de corectare nu ar trebui să te supere, indiferent de rezultat.
    Deci:
    – obișnuiește-te să nu mai pui pauză între virgulă și cuvântul dinaintea lui;
    – fă un efort și închide ghilimelele atunci când le-ai deschis undeva;
    – FOLOSEȘTE DIACRITICE, pentru Dumnezeu! Este limba română!!! Nu poate fi foarte greu, dacă citești sau te instruiești suficient;
    – învață să folosești verbele auxiliare și cratima (”C-am atat” se scrie ”Cam atât”) – a se vedea manualul de gramatică, Doom, Dex etc.
    – în referire la ”citatele care dau bine la vulg”, îți rețin atenția cu două aspecte:
    primul: am citit Toffler, ce rost ar fi avut să dau citate sau să îl invoc dacă nu o făceam?! sunt destule cărți pe care – din păcate – nu le-am
    citit încă, și pe care nu le citez în nicio împrejurare;
    al doilea: citatul pe care l-ai reprodus nu l-am cunoscut și am mari rezerve cum că într-adevăr a făcut parte din lectura dumitale, deoarece…
    exact, ai ghicit: este singurul text scris cu diacritice din mesajul tău, nu are legătură cu nimic din ce ai scris și coincide până la
    confuzie cu cel situat la adresa de Internet http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Alvin+Toffler

    Pentru dumneata, care se pare că (pentru faptul că mi-ai scris) meriți să ai o șansă de a cunoaște adevărul, trebuie să știi că:
    – nu am fost mutat disciplinar (această insitituție juridică nu există în MAI și nici în Poliția Română) nici la Sibiu și nici la Cluj. Modificarea raporturilor de sercviciu se face cu acceptul sau la solicitarea titularului postului. La Sibiu am fost împuternicit, locul meu de muncă de bază (pe statul de funcții) în această perioadă fiind la IPJ Hunedoara – inspector șef. Decizia de a renunța (temporar sau definitiv) la comanda IPJ HUnedoara a fost luată din considerente care mă privesc personal, în niciuna dintre situații nefiind dezamăgit de rezultatele obținute;
    – perioada în care am condus IPJ Hunedoara a fost apreciată, de fiecare dată, de către șefii mei profesionali (cei care cunosc în amănunt caracteristicile muncii de poliție), ca fiind foarte bună. Ca în orice instituție (sau altă structură mai mult sau mai puțin ierarhizată), au existat și nemulțumiri care, din păcate, sunt – de cele mai multe ori – mai puternic exprimate decât mulțumirile. Orice realizare poate deveni, în timp, motiv de nemulțumire (exemplele biblice abundă din acest punct de vedere);
    – acuzațiile de ”plagiat” formulate la adresa mea pot fi verificate de cei în drept (așa cum au mai fost verificate și la depunerea lucrării), prin urmare orice speculație preliminară este nefondată și vădit răuvoitoare, prezumția de nevinovăție și caracterul specializat al verificărilor făcând imposibilă o anticipare a rezultatului. Mai mult decât atât, studiile mele doctorale au fost finalizate în anul 2014 (după 6 ani de la momentul la care am devenit Inspector-șef) și nu reprezintă condiție pentru ocuparea niciunui post. Prin urmare acuzația că ”pentru a parveni în societate” mi-aș fi plagiat teza de doctorat sunt lipsite de fundament și vădit răuvoitoare;
    – ideea de ”Demiurg” ca și cea de ”inoportunist” (cuvânt care nu se regăsește în DEX) nu snt folosite adecvat. Nici lexical, nici contextual.

    Așadar, îmi permit să concluzionez pe scurt:
    1. Nu mai fi rău. Nu îți folosește la nimic. Multe lucruri în viață îți vor fi afectate din cauza asta;
    2. Urmărește-ți drumul în viață și lasă-l pe-al altora, altfel nu îți vei putea trăi (și să te bucuri) de propria-ți viață;
    3. Citește și pregătește-te pentru tine. Apoi vei putea înțelege mult mai multe și despre alții.
    4. Nu te mai angaja în bătălii cu un astfel de grad de mocirlă. Te vei murdări în aceeași măsură în care îi murdărești pe alții.
    5. Urmărește Lumina înțelepciunii și a facerii de bine. Dacă îți dorești ceva, asta e calea. Nu speculațiile, minciuna, asocierile care nu îți fac cinste, delațiunea și alte mizerii. Din mizerii nu obții Lumină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *