La ora la care am început să scriu acest articol, motorul de căutare Google a găsit, în mai puțin de o secundă, 62.700 de răspunsuri la interogarea ”Sorin Vezeteu”.

Înainte de fatidica zi de joi, în care Ioan Beșa a decis soarta polițistului aflat la datorie în gara din Suceava, cu excepția cercului lui de prieteni și a colegilor de serviciu, puțini știau cine este agentul șef de poliție Sorin Vezeteu. Rotiță în angrenajul complex din care făcea parte, acesta s-a întâmplat să fie la datorie în momentul în care, sfidând legile lumești și pe cele sfinte, criminalul a hotărât că cei doi copii ai polițistului trebuie să trăiască fără tată și soția să-i rămână văduvă.

Am fi tentați, probabil, să punem acest lucru doar pe seama unei întâmplări nefericite, a unui destin tragic sau a unei statistici care permite ca, la un anumit număr de ”morți violente”, una dintre acestea să fie și a unui polițist. Numai că, făcând acest lucru, am deveni (conștient) complici ai fiecărui scelerat care, înarmat cu un cuțit, consideră că, în balanța justiției, a-ți înjunghia semenul raportat la pedeapsa pe care poți să o primești, face ca actul abominabil să merite să fie făcut. Și nu față de oricine: față de un apărător al ordinii publice! Și nu oricum: în public! În fața lumii, într-o gară. Sfidător. Arogant. Ca acțiunile teroriste! Cu un dispreț vădit față de semeni și față de cele mai elementare reguli care ar trebui să asigure stabilitatea unei societăți!

Când a luat decizia de a-l înjunghia pe agentul șef de poliție Sorin Vezeteu, Ioan Beșa a știut că poate fi arestat (lucru care s-a și întâmplat), dar și-a asumat acest lucru. La audieri a recunoscut, dar a spus că nu regretă fapta. În ochii lui, viața unui (oricărui) polițist se pare că nu valorează nimic. Înseamnă că la aceeași valoare apreciază și viața oricărui cetățean, căruia i l-a omorât pe cel pus să-l apere.

Autoritatea poliției se află în impas! Regresul autorității structurilor polițienești se manifestă în teren! Indiferent ce spun statisticile și sondajele. Pentru cei care nu știu, la adăpostul legislației care permite ca drepturile omului să fie exploatate cu precădere în interesul celor care încalcă legea, polițiștii sunt jigniți, ultragiați, bătuți, umiliți. Apoi le pretindem autoritate…

Ce autoritate mai poate avea un polițist în fața unui infractor care, ”aflat într-o stare confuză, care nu i-a permis să aibă în totalitate reprezentarea faptelor săvârșite sau a cuvintelor rostite” , este batjocorit în timpul unei misiuni în fața unei mulțimi care (de cele mai multe ori) asistă impasibil la scenele violente de pe domeniul public?

Cum de i se permite oricui să aducă acuzații la adresa polițiștilor, fără ca acestea să fie dovedite, diminuând astfel autoritatea Poliției Române ca instituție de bază a statului român? Ce autoritate mai poate avea și de ce fermitate mai poate da dovadă o structură ai cărei polițiști sunt târâți în scandaluri mediatice (multe dintre acestea fabricate din varii considerente), fără a exista dezmințiri și fără ca cei vinovați de delațiune să fie trași la răspundere?

Ați fi uimiți să aflați la câte solicitări (fundamentate sau nu) răspund polițiștii. Câte decizii iau, unele în fracțiuni de secundă, dar care sunt analizate apoi luni întregi prin birouri de atotcunoscători care nu țin cont decât de litera legii și au inventat (doar pentru polițiști, desigur) ”prezumția de vinovăție”. Cum poate un polițist să se considere ”apărătorul societății” când, din considerente care țin exclusiv de hazard, poate fi găsit țap ispășitor pentru fiecare decizie pe care a fost nevoit să o ia?

Constat cu uimire cât de ”pricepuți” sunt la munca de poliție și cât de doritori de a le critica (inerentele/eventualele) greșeli cei care nu au nicio tangență cu acest domeniu. Specialiști în problemele altora, cei mai mulți dintre ei nu-și pot rezolva (tocmai/nici măcar) problemele lor. I-aș invita pe aceștia să îi însoțească un timp în munca lor pe cei pe care îi critică. Și apoi să mai vorbim. Polițiștii nu sunt dușmanii societății, ei NU sunt parte din problemă, ci sunt parte din soluție!

Hăituiți, decredibilizați, obosiți, ținta ironiilor și atacurilor personale, amenințați și tracasați, mulți polițiști își notează și urmăresc pe calendar data la care îndeplinesc condițiile să iasă la pensie. Nu avantajele financiare îi motivează (dovadă că unii, în ciuda perspectivei unei pensii mai mari sau egale cu salariul, nu părăsesc ”corabia”), ci faptul că nu se simt ”speciali” (deși, culmea ironiei, legea îi definește ”funcționari publici cu statut special”).

De teama unor ”abuzuri de-ale poliției”, legislația și procedurile au ajuns poveri greu de purtat, iar solidaritatea ”negativă” a celor care uită că poliția nu este doar cea care i-a ”luat permisul”, ci și cea care-i protejează copilul, casa și familia, face ca satisfacția de a fi polițist să devină uneori doar declarativă.

Vrem polițiști curajoși și demni, incoruptibili și altruiști, implicați și bine pregătiți, disponibili și fermi, dar… suntem oare pregătiți pentru ei? Dacă eram pregătiți, mai exista un moment ”Sorin Vezeteu”?

Am ajuns la momentul regretabil, dar previzibil al sacrificiilor. Previzibil pentru că luptăm uneori cu arme inegale pentru cei care ne trimit la luptă după ce ne-au legat de mâini și de picioare!

Joi, încă un coleg de-al nostru a trecut în neființă. Agentul șef Sorin Vezeteu, ucis tragic nedrept, a fost comemorat duminică în toate unitățile Poliției Române. În mica bisericuță din curtea IPJ Hunedoara s-a oficiat o slujbă de pomenire iar la monumentul închinat Polițistului Român a fost păstrat un moment de reculegere. Sperăm ca jertfa sa să nu fi fost în zadar.

Ioan Beșa (23 de ani) a fost doar mâna înarmată care l-a ucis cu ură furibundă pe polițistul Sorin Vezeteu. La gestul său criminal a contribuit însă întreaga societate românească! Prin tratarea cu indiferență criminală sau cu o complicitate tacită impardonabilă a tuturor atacurilor directe sau indirecte pe care unii își permit să le facă la adresa Poliției Române ca instituție sau/și a polițiștilor care o compun.

Societatea are Poliția pe care o merită! Poliția are atâta autoritate câtă dorește societatea să îi dea! Educat greșit într-o societate inconștientă (prin indolența cu care își tratează propria securitate), Beșa l-a executat cu sălbăticie chiar pe apărătorul acesteia. L-a ucis pe Polițistul român!

Dovada polarizării interesului social față de ce s-a întâmplat? Iat-o: La ora la care căutarea pe Google după numele polițistului Sorin Vezeteu a returnat 62.700 de rezultate în mai puțin de o secundă, la interogarea motorului de căutare Google după criteriul ”Ioan Beșa” – criminalul său – a întors, într-un timp la fel de scurt, 3.680.000 de rezultate (cu 3.617.300 mai multe rezultate pentru criminal decât pentru victimă).

Da, de 60 de ori mai mult!

În lumea asta trăim… Cât timp? Depinde câți Ioan Beșa mai creăm și cum și câți Sorin Vezeteu protejăm.

 

Categorii: Blog

5 comentarii

Andrei · 23 iulie 2017 la 12:12

Ar trebui ca toti sefii de Inspectorate de politie sa adopte aceasta atitudine . Sigur s-ar schimba ceva. Multi sefi de politie evita mass-media si exteriorizarea de orice fel. Hai sa nu mai fim doar martori la ce se intampla!

Traian · 23 iulie 2017 la 17:21

O analiza extem de „limpede”.
Pacat insa ca reactionam doar atunci cand suntem coplesiti de emotiile generate de cate o nenorocire.
Pacat ca ne amintim de drepturi, de proceduri strambe si de dispozitii cretine, doar in momente cumplite..si cel mai pacat este ca uitam foarte repede!
Cunosc determinarea și implicarea lui Liviu în elaborarea unor proceduri corecte și modificarea celor depășite, și îl asigur de întreg sprijinul meu.
Toate cele bune!

Ionut · 24 iulie 2017 la 7:54

E o tragedie ce s-a întâmplat dar nici Ckuck Norris nu ar fi putut evita un astfel de atac. Dacă polițistul ar fi avut o vesta, dacă ar fi fost patrula de 2 poate deznodământul ar fi fost altul.
In alta ordine de idei, dacă doriți ca instituția sa fie respectata ați putea începe cu lucrurile mărunte, cum ar fi parcatul in locurile permise, purtatul centurii, ne-vorbitul la telefon fără hands-free la volan. Și când ajunge o secretară sau un politruc ministru protestați, in limitele legii, bineînțeles, nu va ploconiti. La fel și in funcțiile de conducere din inspectorat, nu-i lăsați tot pe aia de care știți ca n-au ce caută acolo. Iar dacă-i lăsați, nu va plângeți.

Adrian · 1 august 2017 la 11:43

Din nefericire, lipsa unei legi dure care sa ofere posibilitatea ca polițistul sa isi poata face datoria , generează astfel de situatii nefericite.Este normal ca un stat sa protejeze persoanele investite cu exercitarea autoritatii dar se pare ca nu este normal si in Romania!!!Deocamdata!!!Emotionant articolul!

Marius Ț. · 21 octombrie 2017 la 23:42

Apreciez modul realist în care vedeți lucrurile, si sper că veți ajuta la formarea unor polițiști competenti în capitolul pe care il veti începe curând ! fac parte din acest ,,sistem” si din pacate consider ca este ca un joc de domino… si va trebui sa mai cada multe piese pana se va schimba ceva in bine. Deocamdată mai asistăm la ,, senzațional si breaking news”, realitatea nu ne intereseaza pe noi, ,, norodul”.
Succes!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *